//
you're reading...
De actualitate.., Ratiuni si concepte: logici personale

Asa nu!

Mi s-a intamplat de nenumarate ori in M21. Urc, imi validez biletul, ma asez si apoi incepe nebunia. Sunt copii; vin de la scoala in grupulete si vorbesc vrute si nevrute, iar eu nu folosesc dopuri de urechi, cu atat mai putin in autobuz. Dar poate ca ar trebui sa iau in considerare si optiunea asta. Sunt copii, chiar daca fetele arata uneori a fi mult mai mature decat mine – la fata, evident; restul le tradeaza si cu toate ca inca nu au trecut pragul constientizarii, discutiile lor fac ca scaunul de sub mine sa friga.

Am vazut si auzit multe pe traseul asta; ieri, de exemplu, erau doua fete- nu cred ca aveau mai mult de 14 ani. Au ras si chicotit (toate bune si frumoase, chiar daca rasuna autobuzul), iar printre picaturi rasareau franturi de conversatie care mi-au atras atentia. Nu sunt, in mod obisnuit, tata bagacioasa sau care trage cu urechea pentru a mai critica mersul lumii, dar de data asta, am ocupat postul cu brio. Cea mai vorbareata spunea cu insufletire ca nu conteaza momentan cat de bogati sunt oamenii, dar ca va fi foarte interesata de asta atunci cand se va casatori. M-am facut mica si am cascat ochii. Ma intrebam retoric oare ce o fi auzit acasa despre casatorie, sau daca o fi auzit ceva avand in vedere idealurile marete pe care si le formase.

Povestea asta e numai un crampei neinsemnat din ce se vede si se aude. Sunt numeroase subiectele pe care le auzi din gura copiilor in bus si mai picante decat orice discutii ale adultilor. Am atins si eu momentul ala in care ma intreb oare cum va arata acelasi autobuz peste vreo 20 de ani, cand va fi presarat cu copiii de acum deveniti adulti. Oare daca ai atins 18 ani, dar nu i-ai acumulat si pe aia 7 cei mai importanti ani de acasa, e permis sa fii numit adult, sau ramane in continuare o joaca de-a viata in care ai dreptul sa faci copii, dar nu si obligatia de a le oferi o educatie? E drept ca anii te schimba: si eu sunt dovada vie, insa daca tot ceea ce ai retinut pana la varsta maturitatii sunt niste tampenii adunate de pe net sau de la seriale la care oficial nici nu ai voie sa privesti, ma indoiesc ca o simpla zi de nastere va trezi noi idealuri in niste oameni goi pe dinauntru.

Le-as fi spus multora sa isi roage parintii sa inceapa din nou procesul de educatie, dar stiu ca era inutil si penibil. Le-as fi spus ca daca se lovesc de indiferenta sau refuz, sa se educe singuri, dar nu ii poti cere asta unui copil – prea putini sunt cei care chiar realizeaza necesitatea unei formari adecvate inainte de a fi prea tarziu. Asa ca am ramas sa imi spun singura si sa imi impun sa nu fac asa greseli cand voi fi parinte. (Si aici intervine frustrarea altora care vor sesiza imediat ca nu am idee despre ce vorbesc. Mai bine nu va obositi, sunt constienta de faptul ca nu am copii, asa cum stiu si ca ai vostri sunt needucati)… Cand esti parinte e usor sa fii subiectiv. Nu spun ca eu sunt etalonul obiectivitatii, dar am vazut destule variante de asa nu si de asa da si e relativ simplu sa observi diferentele, pentru ca nu sunt minore, ci colosale. Am vazut copii cu tableta in mana si cu facebook de la 7 ani si am vazut si copii care citesc, gandesc si au alte activitati care ii stimuleaza. Am privit parinti care cred ca educatia consta in a-i impune ceva unei jumatati de om si a te astepta ca el sa respecte limitele stabilite fara a intelege de ce, doar de teama pedepsei (eventual corporala – care, apropo, e INTERZISA) si am vazut si parinti care au gasit metode alternative ce nu includ amenintari, urecheli, ai caror copii pricep ce bine, ce e rau si cel mai important DE CE. Trist e ca mai exista inca o categorie, pe care eu nu i-as numi parinti – cei indiferenti. Nu faptul ca ai reusit sa concepi o viata te transforma in mama sau tata, ci grija, atentia, iubirea si interesul pe care le manifesti cu privire la ea. Din nepasare apar copiii pe care ii vad singuri pe marginea unui drum national desi au numai cate 3-4 ani si tot din nepasare au venit cei care scot niste cuvinte la 12 ani pe care eu nu am indraznit sa le articulez pana acum si sper sa nu o fac niciodata. Cineva spunea odata ca daca ai impresia ca educatia e scumpa, ar trebui sa incerci sa vezi cum e ignoranta, iar asta nu e doar o vorba – pretul e prea mare si miza foarte ridicata.

Daca te ingrijesti de scolarizarea copilului nu e suficient, caci nu matematica sau istoria ii vor dicta drumul in viata. Nu sexologia e necesara in scoli si acasa, ci stiinta aia care te ajuta sa devii OM, o persoana capabila sa reactioneze adecvat in varii ipostaze si o fiinta plina de emotii, empatie, principii si valori sanatoase, care sa reziste in timp.

Pe de-o parte e vina sistemului, care nu se implica nicidecum daca nu se face o gramada de publicitate pe marginea cazului, a cutumelor inradacinate fara niciun temei logic, legal sau moral, iar pe de-o alta parte e vina noastra, a tuturor si in mod special a parintilor care uita ca un copil nu se creste doar cu mancare si haine de scoala, ci cu ganduri bune, invataturi alese, explicatii pe masura si multa perseverenta. Asadar, indiferenta nu se pupa cu succesul copilului tau si nici macar interesul in ale cursurilor si diplomelor, caci

“Educatia e ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai invatat la scoala.” 

Advertisements

Discussion

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pingback: Intre educatie si pretentie.. Blestemul bulinei negre! | Writing Addict - July 22, 2016

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

October 2015
M T W T F S S
« Sep   Nov »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Blog Stats

  • 2,270 hits
%d bloggers like this: