//
you're reading...
Libertate

Sa fii mare nu-i mirare; Sa fii OM e lucru mare!!

Articolul asta e pentru tine, cel care bolborosesti nemultumit cand vezi stirile de actualitate despre refugiatii ce se ingramadesc pe teritoriul ce nu le apartine. E pentru tine, cel care se considera a le fi superior doar pentru ca viata te-a asezat intr-o postura avantajoasa si e pentru tine, cel care ai uitat ca inainte de a fi musulmani sau crestini, refugiati sau cetateni cu acte in regula suntem OAMENI.

Hai sa ne imaginam ca nu te-ai nascut in Europa, ca nu ai deschis ochii intr-o Romanie pe care acum o privesti cu dispret, ci undeva prin Orient.. Sa zicem Irak! Nu ai ales sa fii intr-un loc unde razboiul e la ordinea zilei si in care conceptul de pace e de negasit, dar totusi ai fost “repartizat” acolo. In fiecare zi tresari speriat la auzul bombelor care cad din ce in ce mai aproape de tine si te intrebi disperat oare cand va ateriza nenorocirea fix deasupra casei tale, care acum e doar o cocioaba ce-i adaposteste pe cei cativa copii ai tai. Nu se pune problema unui trai decent si linistit, ca sa nu mai vorbim despre o oarecare libertate dupa care ai tanjit toata viata. Si asta nu e nici macar cel mai rau scenariu: imagineaza-ti cum ar fi sa fii crestin!! Dar sa nu ne complicam chiar asa tare.

Ai auzit prin vecini ca undeva, mai spre Occident, lumea e altfel. Se spune ca oamenii chiar au ce manca si pot dormi intr-un loc ce le ofera siguranta zilei de maine. Mai mult decat atat, nimeni nu le impune un anume comportament, iar libertatile si egalitatea planeaza asupra societatii. Suna ca un basm, in care copiii tai chiar ar avea o sansa la un viitor, la o viata care tie nu ti-a fost data niciodata. Sora-ta te-a anuntat ca isi strange bagajele si isi incearca norocul traversand bucata de lume ce va desparte de “normalitate”. Parinti nu mai ai, caci neputinta batranetii nu se impaca asa de bine cu realitatea razboiului si parca nimic nu te tine in loc. Asa ca, intr-un gest de ultima sfortare, iti aduni tot curajul ramas, toate sperantele si nazuintele ascunse, toate visele nespulberate si le faci pachet, alaturi de ceva mancare si o geanta cu cele cateva lucruri care merita a fi salvate.

Lasi totul in urma, dar o faci fara niciun regret, pentru ca tot ce parasesti inseamna suferinta, abuz, durere si nedreptate si te indrepti cu privirea incetosata catre un taram ce promite toate lucrurile de care tu ai fost privat. Esti constient ca e singurul lucru ce ar putea aduce zambetul pe fata copiilor tai si un viitor apropiat de normalitate celor care au fost lipsiti de inocenta copilariei mult prea devreme, iar asta te tine tare.

Te ascunzi intr-o barca si te rogi sa poti trece neobservat; mergi zile in sir cu un copil in brate si cu celalalt de mana pana cand incaltarile se rup, sau pana cand picioarele nu te mai asculta. O faci ca sa ajungi acolo unde vei scapa de lanturile ce te-au strans pana acum si speri cu toata fiinta ta ca banii pe care i-ai strans o viata intreaga iti vor ajunge pana la destinatie. Te lovesti de priviri iscoditoare, de reporteri manati de speranta la un rating nemaivazut si de prejudecatile celor care nu iti cunosc povestea. Multimea e mare si multa, dar oamenii sunt putini. Totusi, se aduna cativa care va mai aduc apa sau mancare, desi niciodata nu se ajunge pentru toti. Cu toate astea esti multumit sa fii in viata si esti incantat ca ai pus piciorul pe pamantul mult visat…

Nu ai venit atata drum ca sa cersesti, ci ca sa ti se ofere oportunitatea unui trai decent, sau mai bine zis, sansa la viata! Cu toate ca esti privit de sus, intentiile tale sunt sincere si dorintele tale sunt in limitele bunului simt. Ti-ai dori sa fii crezut, nu? Ai aprecia o mana intinsa si o sansa de a demonstra ca nu toti musulmanii sunt teroristi…

Probabil scuturi din cap. Te minti singur ca aperi securitatea tarii, de parca relele nu pot veni si in alt mod, sau pe alta parte. Degeaba iti reprimi tendinta de a-mi da dreptate, pentru ca stii ca ai face exact la fel: ai pleca!! Ai porni la drum fara a privi inapoi. Asa ca tu, care esti binecuvantat cu sansa de a trai ferit de pericolele unui razboi crunt, de ce uiti sa fii OM? De ce nu te pui mai intai in situatia celui pe care il critici si pe care l-ai expedia inapoi de unde a venit?! Trebuie sa dam dreptate vorbei englezesti:

                                  “It’s a long journey between -human being- and -being human-..”

       [E cale lunga intre a fi o fiinta omeneasca si a fi om..]

Advertisements

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

August 2015
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Blog Stats

  • 2,271 hits
%d bloggers like this: