//
you're reading...
Sentimente asternute

Cand cerul ploua..

Gri, asta e cel mai potrivit cuvant.. Un gri monoton ce invaluie orice picatura de optimism ascuns! Deschizi ochii si speri sa vezi o raza, macar una, daca intregul soare sta inca dupa norii necrutatori; insa e la fel de gri!

Acum ceva timp v-am scris despre minuni, despre minunea mea.. Amara intamplare! Si da, inca mai doare. Cand se intampla, ti se zice sec, sau poate cu cele mai bune intentii ca “timpul le vindeca pe toate”, insa nimeni nu iti explica tot ce va fi in procesul anterior vindecarii. Nimeni nu te anunta ca va trece vreme multa pana cand sentimentul de “gol” te va parasi dimineata cand deschizi ochii. E mai greu sa uiti decat se spune si e mai greu sa treci peste decat iti zic restul.

Imi amintesc dureros de bine ziua in care cerul a plouat. Si dincolo de toate, a plouat si in sufletul meu. A lasat in urma binecunoscutele balti de pe strazi, dar si semne adanci pe cord deschis. Am fost atat de aproape.. Si totusi prea departe!!

Trec zile, au trecut deja luni, iar totul a ramas inca gri! Ma intreb daca primavara va alunga in vreun fel apasarea ploii de lacrimi. Da, uneori e mai usor, dar atunci cand cad, se simte ca si cum timpul a stat in loc; se simte exact la fel, la fel ca atunci.. Pentru ca durerea nu e doar agonia unei clipe! Atunci cand recidivez si ma cufund in al meu butoi cu noslagie, imi amintesc perfect momentul in care, pentru prima data, am repetat amar versurile unei melodii pe care niciodata nu am agreat-o, insa care atunci mi-a rasarit in minte, ca o buruiana nedorita. Auzeam asta la nesfarsit, niciun alt vers, decat atat: “durerea a venit si nu mai pleaca; lasa-ma sa mor de dor”. Era ca o caseta stricata, derulata pe aceeasi portiune.

Nu neg, intensitatea scade, si totusi, momente grele sunt; clipe in care simti ca te prabusesti din nou si incerci sa te agati de orice fir de ratiune, pentru a impiedica o cadere abrupta in prapastia durerii si a dorului tau nerostit. Te descarci, plangi pana iti seaca lacrimile, desi uneori pare a fi un mit, apoi te aduni bucata cu bucata si te tii strans de cei ce te sustin, ca sa continui sa mergi mai departe, cu speranta ca va da soarele din nou.

Cu toate astea, sunt zile, lucruri, vorbe si gesturi ce imi amintesc de ziua in care cerul a plouat atat afara, cat si in inima mea..  O zi gri de octombrie, care va ramane mereu acolo, ca martor a ce a fost si a ce trebuia sa fie. Alinarea vine din faptul ca stiu ca acum sunt mai tare, mai puternica decat am fost atunci. Sunt, acum mai mult decat oricand, gata sa lupt pentru minunea mea cu toate fortele pe care le pot aduna. Si asta pentru ca                              “DUREREA ESTE CA FOCUL! CEEA CE NU DISTRUGE, INTARESTE..”

Advertisements

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

January 2015
M T W T F S S
« Dec   Feb »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Blog Stats

  • 2,264 hits
%d bloggers like this: