//
you're reading...
Ratiuni si concepte: logici personale

Reactie intarziata la durere!

Suntem complecsi! Atat de complecsi, incat uneori, ne surprindem a fi prea dificili de inteles, chiar si pentru noi insine! In fiecare zi, descoperim o noua latura ce declanseaza o serie de intrebari, o auto-analiza tacita, dar intriganta. Am fost creati cu o capacitate imensa de a reactiona la diversii stimuli pe care ii receptionam de-a lungul anilor si totusi, se intampla ca in fata unei experiente neprevazute, sa ramanem muti, fara cuvinte si fara posibilitatea de reactie. De ce? Uneori, pur si simplu viteza de raspuns ne e prea lenta in fata neprevazutului, iar alteori, suntem loviti din plin de cursul evenimentelor, incat nu stim cum sa mai luptam impotriva valului. Cu toate astea, stim si suntem constienti de faptul ca totul trece, ca timpul va regla conturile, asa cum numai el stie sa o faca. Nu e o consolare, atunci cand lumea ta se naruie in jurul tau, dar e o forma de a rezista, cu speranta ca maine o sa fie mai bine.

Nu stim cum sa reactionam, cum sa ne comportam atunci cand temelia sufletelor noastre este zdruncinata! Avem diferite mecanisme de auto-aparare, insa, in momentele cele mai critice, parca uitam brusc cum functioneaza. Ne trezim vulnerabili, fata in fata cu realitatea celor mai mari temeri ale noastre. De cele mai multe ori, cand suntem loviti, parca miseleste, de “soarta”, cadem fara a apuca sa luptam.. Ne prabusim intre peretii izolarii pe care ii construim cu durerea noastra! O fi bine, nu o fi, in momente ca astea e greu sa decizi.

Insa Azi trece, iar Maine ne gaseste in aceeasi prapastie a auto-compatimirii pe care am vrea sa o inlaturam, dar nu stim cum. Si ne trezim din letargie, cerandu-i timpului sa-si mareasca pasul si sa ne aline suferinta, sau cel putin sa ii reduca din intensitate, iar timpul tace, parca nepasator. Totusi, el trece grabit pe langa noi, care suntem prea orbiti de suparare pentru a putea observa asta. Si o sa treaca multe zile de maine, pana cand, devine mai usor: la inceput aproape insesizabil, apoi mai evident. Si, ca si reactie intarziata, acceptam experienta nedorita, pentru ca oricum, nu avem de-ales. Incercam sa ne ridicam de unde am cazut si sa mergem mai departe, cu speranta timida ca nu vom fi loviti din nou, cel putin nu in acelasi loc.

E ca o vindecare a unei rani adanci! Timpul estompeaza impactul loviturii primite, dar nu poti ramane la fel, e ca o lege nescrisa a unor povesti reale. Ceva se schimba, poate o perceptie, poate un sentiment, poate te schimbi cu totul! Si uite asa, o alta zi de maine, te va gasi cu noi idealuri, poate nebanuite pana atunci, dar care acum au devenit esentiale. E exact asa cum spuneam, ca o vindecare a unei rani adanci:
DUREREA TRECE, DAR SEMNELE RAMAN!

Advertisements

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

December 2014
M T W T F S S
« Nov   Jan »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Blog Stats

  • 2,264 hits
%d bloggers like this: