//
you're reading...
Ratiuni si concepte: logici personale

A scrie sau a nu scrie..

Poate imaginea inspira confuzie pentru voi, cititorii, asa ca o sa imprastii orice urma de indoiala. Nu, nu sunt scriitoare, probabil nici macar aproape de sensul adevarat al cuvantului, iar daca stau bine sa ma gandesc, ajung la concluzia ca e mai mult decat doar un “cuvant”! Sunt doar dependenta de a-mi impartasii emotiile, gandurile si, de ce nu, revolta si indignarea prin intermediul scrisului. Poate doar ma ajuta sa imi descarc mintea si sufletul, sau poate ca este un fel de hobby mai special.. Oricum, pentru mine, A SCRIE SAU A NU SCRIE, e un fel de intrebare existentiala..

Azi mintea imi sta la subiecte mai filosofice, gen ce sunt gandurile si de ce ne ghidam atat de mult dupa sentimente – pana la urma de ce sunt atat de importante pentru noi? Ce e iubirea, de ce e prezentata a fi opusa ratiunii si de ce o evocam atat de des?

Asa ca sa incep cu inceputul: Gandurile.. Pana la urma, ele ne compun trairile, ele ne dicteaza emotiile si ele ne arunca in mrejele viselor! Mi se intampla uneori sa ma intreb cum suntem capabili de atata emotie si cum reusim sa facem fata atator sentimente care ne cuprind in fiecare clipa. Ma intreb ce determina aparitia unui zambet, sau dimpotriva, a unei lacrimi; ma intreb oare de unde se naste acea putere a unei femei de a trece peste tot ceea ce o loveste, sau de unde vine acea dorinta a unui barbat de a o proteja… Nu stiu cum invie in noi sentimentul de bucurie, sau cum, in incapatanarea noastra specific umana, ne impotrivim iubirii. Poate ca totul se rezuma la atitudine, la acel principiu suprem dupa care iti ghidezi viata. Ne-am obisnuit, aiurea, sa spunem ca gandurile se nasc din sentimente, dar e atat de clar ca doar gandurile noastre dau viata chiar si celor mai neinsemnate trairi pe care le experimentam!

Sunt decizii de moment acelea care ne schimba vietile si sunt ganduri care trec atat de repede din ipostaza de idee, sau chiar iluzie, intr-o realitate ascutita. Nu cred ca doar sentimentele ne dicteaza actiunile, ci cred ca ele le sunt subordonate. De asemenea, nu vreau sa fiu inteleasa gresit; nu ma consider un om care este indrumat doar de o pura ratiune care stapaneste asupra sufletului meu, caci altfel, noua, oamenilor, ni se dadeau doar reguli, sau mai bine zis, creier. Insa avem si inima. Suntem atat purtati de instinct, cat si indrumati constiinta; ne lasam in mrejele viselor, si totusi, simtim nevoia sa le temperam in functie de realitate. Nu cred, insa, nici in posibilitatea unui om de a trai (si aici nu ma refer doar la a supravietui, ci si la a fi impacat cu propria-ti soarta) fara sentimente, fara micile artificii ale inimii, care pana la urma, ne coloreaza vietile. Consider ca suntem predispusi la a iubi, insa si condamnati sa ne fie teama de a fi descoperiti in totalitate si descifrati de cei ce ne sunt aproape. Ne place sa ne ghidam dupa ceea ce simtim, insa nu putem niciodata sa ignoram in totalitate acea voce interioara, acea ratiune pe care noi o numim mai simplu constiinta. Concluzie?! Greu de spus, insa daca ar fi sa ajung la un compromis, as putea spune ca ne traim clipele bazati pe o coexistenta echilibrata intre ratiune si sentiment; intre logica si instinct.

De asemenea, m-am tot intrebat de ce ratiunea trebuie sa fie corelata cu logica, iar sentimentul sa ramana vesnic asociat cu instinctul! De ce nu putem sa impacam la fel de bine sentimentele cu elementul logic ? Poate pentru ca se spune ca indiferent cat de rationali ai fi in viata de zi cu zi, atunci cand te lovesti de probleme ale inimii, ai tendinta sa o urmezi in orice directie te-ar duce. Asa ca te vezi nevoit sa controlezi acel flux nestavilit de emotii si sa faci loc “creierului”. Nu sunt genul de persoana care fuge de implicare emotionala, sau care crede in acea capacitate de a nu lasa pe nimeni sa treaca de barierele auto-impuse! Mai degraba i-as considera nedemni de a face parte din rasa umana si poate i-as cataloga ca fiind lasi, incapabili de a se readapta si reface dupa o dezamagire, pentru ca nimeni nu fuge din calea iubirii, decat dupa ce s-a ars cu ea! Si totusi, nu-ti poti lasa nici sufletul in voia sortii, oricine are nevoie de limite si de selectii: nu poti lasa pe oricine, oricand sa umble nestingherit printre emotiile tale, sa se joace cu sentimente, ca mai tarziu sa plece atunci cand jucaria nu mai pare a fi la fel de interesanta! Ar fi crud sa sustin ca asta e o abordare fericita a iubirii. Nu, dragostea nu poate fi impartasita cu oricine trece pe langa tine; dragostea implica mai mult decat o alegere aleatorie dintre persoanele dispuse sa iti ofere o frantura de timp! Dragostea necesita simtaminte reciproce, o capacitate de adaptare la nevoile celuilalt, incredere in ceea ce inca nu se vede, sau mai bine zis, credinta si pe langa asta, vulnerabilitate. Nu poti experimenta niciodata iubirea, pana cand nu devii vulnerabil, pana cand nu iti deschizi sufletul, chiar si cu riscul de a fi ranit.. o data, sau de mai multe ori… Pentru ca nu stii niciodata daca nu cumva intorci spatele celei mai frumoase experiente atunci cand refuzi sa iti expui sufletul in fata celui care vrea sa faca parte din viata ta. Intr-adevar, nimeni nu garanteaza ca nu vei fi ranit, insa, asa cum se spune “no risk, no glory”!!

Si uite asa, am deviat de la subiect… Si acum sa subliniez ceea ce voiam sa o fac inca de la inceput: iubirea nu te orbeste, conceptul asta e pe cat de des intalnit, pe atat de gresit. A fi indragostit si a iubi sunt niste actiuni diferite, care, bineinteles, se manifesta la fel de diferit. Iubirea adevarata nu te ridica in slavi, ca apoi sa dea cu tine de pamant si nici nu te face sa te increzi in mod neintelept in persoana de langa tine! Dimpotriva, iti largeste orizonturile; nu iti inchide ochii, ci te invata sa privesti dincolo de aparentele nepotriviri sau scapari, acolo unde realizezi ca superficialitatea nu exista si nici nu isi are rostul. Si atunci cand ti se intampla, realizezi ca ai judecat gresit “dragostea” cand ai crezut ca nu o poti impaca niciodata cu ratiunea. Iti dai seama ca ai inteles-o intr-un mod eronat, asa cum este descrisa de cele mai multe ori in tot ceea ce vezi.. Pentru ca, in esenta ei, iubirea e mai presus de acei “fluturasi din stomac” si mult mai cuprinzatoare decat pare a fi intr-un film romantic!

Advertisements

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

October 2014
M T W T F S S
    Nov »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Blog Stats

  • 2,271 hits
%d bloggers like this: